Sindromul de incarcerare sau sindromul blocat este o boală neurologică rară, în care apare paralizia tuturor mușchilor corpului, cu excepția mușchilor care controlează mișcarea ochilor sau a pleoapelor.
În această boală, pacientul este "prins" în propriul său corp, incapabil să se miște sau să comunice, dar rămâne conștient, percepe tot ceea ce se întâmplă în jurul lui și memoria lui rămâne intactă. Acest sindrom nu are nici un tratament, dar există proceduri care pot contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanei, cum ar fi o cască care poate identifica ceea ce persoana are nevoie, astfel încât să poată fi asistată.
Cum să știți dacă acest sindrom
Simptomele sindromului de incarcerare pot fi:
- Paralizia mușchilor corpului;
- Incapacitatea de a vorbi și de a mesteca;
- Brate și picioare rigide și întinse.
În general, pacienții își pot mișca ochii în sus și în jos, deoarece chiar mișcările laterale ale ochilor sunt compromise. De asemenea, persoana simte durere, dar nu poate comunica și, prin urmare, nu poate face nici o mișcare, ca și când nu ar fi simțit nici o durere.
Diagnosticul se face pe baza semnelor și simptomelor prezentate și poate fi confirmat prin examene, cum ar fi scanarea RMN sau CT, de exemplu.
Ce cauzează acest sindrom
Cauzele sindromului de incarcerare pot fi leziuni cerebrale traumatice după un accident vascular cerebral, efecte secundare medicamentoase, scleroză laterală amiotrofică, traume craniene, meningită, hemoragie cerebrală sau șarpe. In acest sindrom, informatia pe care creierul o trimite corpului nu este pe deplin capturata de fibrele musculare si astfel organismul nu raspunde la ordinele trimise de catre creier.
Cum se face tratamentul?
Tratamentul Sindromului de Incarcerare nu vindecă boala, ci ajută la îmbunătățirea calității vieții persoanei. În prezent, pentru a facilita comunicarea sunt folosite tehnologii care se pot traduce prin semnale, cum ar fi clipește, pe care persoana le gândește în cuvinte, permițând celeilalte persoane să înțeleagă. O altă posibilitate este utilizarea unui tip de capac cu electrozi pe cap care interpretează ceea ce gândește persoana, astfel încât să poată fi asistată.
De asemenea, poate fi utilizat un dispozitiv mic, care are electrozi atașați de piele, care sunt capabili să promoveze o contracție a mușchilor pentru a reduce rigiditatea, dar persoana este aproape imposibil de recuperat mișcarea și cea mai mare parte a acesteia moare în primul an după debutul bolii . Cea mai frecventă cauză de deces este datorată acumulării de secreții în căile respiratorii, ceea ce se întâmplă în mod natural atunci când persoana nu se mișcă.
Astfel, pentru a îmbunătăți calitatea vieții și pentru a evita acumularea de secreții, se indică faptul că persoana face fizioterapii și terapie respiratorie de cel puțin 2 ori pe zi. O mască de oxigen poate fi utilizată pentru a facilita respirația și hrănirea trebuie făcută prin cateter, iar scutecele trebuie folosite pentru a conține urină și fecale.
Îngrijirea ar trebui să fie aceeași ca și pentru o persoană intactă în pat și dacă familia nu oferă acest tip de îngrijire, persoana poate muri din cauza infecțiilor sau a acumulării de secreții în plămâni, care poate provoca pneumonie.